Situaţie inedită pentru români, la Campionatul European de Fotbal din Franţa. Mai mulţi fani englezi au îmbrăcat tricouri ale naţionalei României şi au început să îi provoace pe suporterii elveţieni. Potrivit martorilor, britanicii erau sub influenţa băuturilor alcoolice. Incidentul a avut loc în apropiere de Turnul Eiffel.
Adrian Socaciu, presedinte Student Sport, prezent la Paris, a relatat la Realitatea TV: "Peste 25 de suporteri englezi imbracati in romani i-au provocat pe cei elvetieni. Îi injurau si aruncau cu bere in ei, in suporterii elvetieni. Cred ca este un lucru care ar trebui sa ne ingrijoreze, ca englezii se dau, de fapt, romani, pentru ca apoi sa apara pe agentiile de stiri internationale că romanii îi provoacă pe elvetieni.
Sistemul de securitate si intrarea pe stadion lasa de dorit. Romania este singura echipa care are un fan-zone la Tour Eiffel. Parisul este un oras mai murdar decat Bucurestiul".
În total, aproximativ 8 - 9.000 de fani ai echipei conduse de Anghel Iordănescu au mers la Paris, ca să-i susţină pe tricolori din tribune.