Deşi FRF a stabilit un preţ destul de ridicat pentru un tichet, toate cele puse în vânzare s-au epuizat. Un bilet la peluze costa 50 de lei, un tichet la tribuna I putea fi cumpărat cu 100 de lei, în timp ce la tribuna a doua acesta ajungea chiar la 200 de lei, conform Mediafax.
"Într-un timp record, mai puţin de două ore de la startul procesului de vânzare a biletelor la meciul de pe Cluj Arena, din 27 martie, toate biletele au fost comandate! Sistemul de ticketing prin intermediul căruia se efectuează vânzarea biletelor permite un interval de 24 de ore pentru confirmarea plăţii comenzii. În cazul în care această confirmare nu este obţinută, locurile rezervate din respectiva comandă vor deveni din nou disponibile online, pe bilete.frf.ro şi bilete.ro. Zece la sută dintre locurile arenei din Cluj-Napoca fiind blocate din raţiuni de securitate, conform legislaţiei în vigoare", se arată în comunicatul FRF.
Dacă toate comenzile de tichete vor fi onorate, partida de pregătire cu campioana europeană en-titre va avea parte de o audienţă record pentru arena din Cluj. Nu mai puţin de 28.000 de oameni sunt aşteptaţi pe 27 martie, de la ora 21:45, la meciul amica România - Spania.