Cristian Tudor Popescu a reliefat tactica ce i-a permis Simonei Halep să își ia revanșa în fața Garbinei Muguruza pentru precedentele două întâlniri, pe care le pierduse:
"Dacă îți ții nervii și reziști fără să te sperii – pentru că în fața rafalelor pe care le trimite Muguruza de lovituri toate de forță și accelerație maximă, lovituri decisive, poți să te sperii la un moment dat, să-ți piezi cumpătul și atunci ești terminat. Ei, meritul extraordinar al Simonei este că a rămas calmă tot timpul, după primul set pierdut.
Un meci tactic excepțional făcut de Simona Halep în fața unei jucătoare care a învins-o în ultimele două întâlniri, deci care pornea cu un ascendent moral puternic asupra ei. De aceea spun că este un meci foarte important, care îi poate da o cantitate mare de încredere Simonei pentru ceea ce urmează pe zgură.
E o plăcere s-o vezi pe această spanioloaică în momentele ei de grație. Este una dintre cele mai spectaculoase jucătoare din lume și Simona a rămas calmă, a știut că va veni șansa ei, momentul ei și că atunci va trebui să apese și să câștige", a declarat Cristian Tudor Popescu la digi24.
În faza următoare, Halep va juca, vineri, împotriva învingătoarei dintre Zarina Dias din Kazahstan, poziţia a 32-a în ierarhia mondială, şi italianca Sara Errani, locul 15 WTA.