"Am discutat cu el, dar a fost de neclintit în privinţa deciziei. S-a simţit trădat chiar de jucători. Era total nemulţumit de cum au răspuns aceştia comenzilor lui. A făcut de dimineaţă ultimul antrenament, iar la final şi-a luat la revedere de la ei. Noi oricum aveam de gând să încheiem colaborarea la sfârşitul lui 2014" , a spus Ioan Horoba, preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş pentru www.prosport.ro.
Antrenorul Cristian Dulca a afirmat că a fost dezamăgit de evoluţia din meciul cu echipa Concordia Chiajna, pierdut cu scorul de 0-2. "Sincer, m-a dezamăgit ultima etapă, cu Chiajna. Mă aşteptam ca jucătorii să fi avut o reacţie, ceva. Anul trecut, am muncit 5-7 luni fără să fim plătiţi, iar acum, când cei din conducere ne-au oferit tot ceea ce ne doream... Asta e. Urmează să mă liniştesc. E dificil, am fost un an şi jumătate la echipă, iar perioada în care eram neplătiţi ne-a apropiat şi mai mult. Chiar şi femeile de serviciu ne încurajau atunci, înainte de vreun meci. Sper din tot sufletul să se salveze. Poate plecarea mea va fi un şoc pentru jucători. Mi-ar părea rău să îi văd în Liga a II-a", a afirmat Dulca pentru prosport.ro.