Spre amuzamentul publicului spectator, printre glumele presărate pe parcursul primelor trei concerte de la Bucureşti, Andre Rieu s-a adresat echipei Steaua Bucureşti şi le-a oferit un sfat pentru a deveni campioni:
"Am un sfat pentru Steaua Bucureşti. În primul rând, luaţi-vă un antrenor olandez. În al doilea rând, învăţaţi să cântaţi acest vals. Fanii care vor cânta cel mai tare «The Second Waltz» vor câştiga. Deci, învăţaţi să cântaţi acest vals şi atunci Steaua Bucureşti va fi campioană mondială".
După concertul de duminică seară, Valeriu Argăseală i-a oferit cadou lui Andre Rieu două tricouri cu însemnele Stelei, inscripţionate cu numărul 1 şi al doilea cu numărul 69, număr ales la întâmplare, fără vreo semnificaţie aparte, se arată într-un comunicat al organizatorilor spectacolelor.