O echipă de cercetători brazilieni a încercat să afle care au fost simptomele covid asupra unui grup eșantion de 702 pacienți, împărțiți în funcție de regimul alimentar.
Astfel, au fost 424 de persoane omnivore și 278 de persoane predominant vegetariene. Acest grup a fost subdivizat în flexitarieni, cei care au mâncat carne de cel mult trei ori pe săptămână și categoria vegetarian/vegan, potrivit IFLS Science.
Din întregul grup, 330 de persoane, adică 47% au raportat că au avut COVID-19, dintre care 224 cu simptome „ușoare”, iar restul de 106 cu simptome „moderate”.
Analiza datelor a arătat că omnivorii au trecut prin stadii mai dificile ale bolii: 52% din total, față de 40% în cazul vegetarienilor. În cazul celor care au avut simptome severe, diferența a fost de 18%, față de 10%.
Este drept că grupurile celor cu diete pe bază de plante, prin stilul de viață, au avut mai puține afecțiuni medicale preexistente, o condiției fizică mai bună și rate mai scăzute de obezitate, adică factori potențiali de risc pentru COVID-19 și complicațiile sale.
Chiar și după o serie de corecției în funcție de acești factori, studiul sugerează că cei care urmează o dietă în mare parte vegetariană sau vegană aveau 39% mai puține șanse de a se infecta decât cei care consumă o dietă omnivoră.
Autorii studiului au semnalat natural parțial subiectivă a cercetării, care s-a bazat pe auto-raportate, adică date oferite de subiecți care nu au putut fi verificate.