Legile Justiţiei au trecut de Camera Deputaților. Ultimele două legi au fost adoptate miercuri

Plenul Camerei Deputaților a dat, miercuri, votul final pe ultimele două legi ale Justiției: Legea 304 a Organizării Judiciare și cea de-a treia lege, de funcționare a CSM, 317. Anterior, au modificat în plen Regulamentul Camerei prin care Opoziția nu a mai putut susține în plen amendamentele care au fost respinse anterior, în comisie. Practic, s-a pus pumnul în gură PNL și USR. Reamintim că prima lege a Justiției, Statutul magistraților, a fost adoptată luni. Toate cele trei proiecte merg la Senat, care este cameră decizională. Cele două rapoarte ale Legilor adoptate miercuri se regăsesc în galeria articolului. Documentele cuprind atât amendamentele respinse, cât și pe cele admise.