"Sâmbătă a avut loc prima întâlnire a Biroului Executiv Naţional al Pro România. Hotărârea noastră rămâne clară, de a candida singuri pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, cu Victor Ponta cap de listă, iar eu voi fi pe poziţia a doua.
Judeţele au fost solicitate să transmită propunerile de candidaţi pentru Parlamentul European. Suntem un partid social-democrat, cu oameni profesionişti care pot face faţă la provocările actuale, începând cu criza energetică, explozia preţurilor, problemele fermierilor, ca şi contextului internaţional legat de Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu.
În contextul politic actual ne putem consolida şi ridica. Avem 2.500 de aleşi locali, primari, viceprimari şi peste 1.000 de consilieri locali, care sunt convinsă că vor să facă numai bine pentru semenii şi comunităţile lor", a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, europarlamentarul Corina Creţu.