"Doamna Viorica Dăncilă a minţit chiar în Parlament spunând că 'nu va introduce nicio taxă nouă' - la votul pentru investirea Guvernului! Vă mai miră? Vă mai enervează? Şi încă o minciună gogonată: au spus mereu că au încasări mari la buget şi bani pentru toate proiectele! Dacă e aşa de ce sunt aşa disperaţi să pună taxe peste taxe? De ce suntem aproape de Crăciun şi nu avem nici măcar proiectul pentru Bugetul pe 2019? Vă mai miră? Vă mai enervează?", a transmis Ponta.
Potrivit acestuia, o taxă trebuie introdusă după un studiu de impact făcut de specialişti şi o dezbatere publică, iar cei care vor plăti de fapt aceste taxe cor fi tot românii.
"Orice taxă suplimentară se introduce după un studiu de impact făcut de specialişti şi după o dezbatere publică în care cei vizaţi să fie măcar consultaţi / la noi Guvernul introduce taxe la două zile după discursul de duminică a lui Dragnea. Credeţi că băncile, companiile din energie şi telecomunicaţii vor pune aceste taxe din buzunarul lor (mai ales că vin total impredictibil şi fără niciun dialog)? Sa fiţi siguri că le vor pune în costul creditelor şi al facturilor către firme şi populaţie / deci dvs. o să plătiţi indirect toate taxele lui Dragnea", a mai spus Ponta.
Totodată, în postarea sa, liderul Pro România acuză Guvernul de populism.
"Cât de populist (era sa scriu idiot) poţi să fii vorbind de 'taxa pe lăcomie' a băncilor când tu ca Guvern trebuie să te împrumuţi de la bănci 6 miliarde de Euro anual doar pentru deficitul bugetar actual (plus multe alte miliarde pentru rostogolirea datoriei publice)! O să stea Teodorovici cu căciula în mână la mila băncilor 'lacome' şi o să primească bani cu dobândă mai mare - iar împrumuturile şi dobânzile o să le plătim noi şi copiii noştri/ şi o nedumerire: CEC sau Banca 'Transilvania' (bănci româneşti - prima chiar deţinută de Stat) sunt şi ele 'lacome'??? Cu populisme greţoase nu faci decât să strici lucrurile", a arătat Ponta.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat marţi, la Palatul Victoria, că Guvernul propune ca, de la 1 ianuarie 2019, să se aplice instituţiilor financiar-bancare o taxă denumită ''taxa pe lăcomie", în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare, impactul acestei măsuri putând ajunge la trei miliarde de lei.