O misiune a Fondului Monetar Internţional a sosit la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie. Primirea de duminică a delegaţiei este programată pentru ora 18.00.
Recent, premierul Victor Ponta declara că misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti va fi încheiată cu o scrisoare de intenţie în orice condiţii, dar rămâne de văzut dacă documentul va fi semnat şi de preşedintele Traian Băsescu, afirmă premierul Victor Ponta, adăugând că "toată lumea înţelege" că este o problemă politică.
La sfârşitul anului trecut, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant şi după ce transporatorii au anunţat că această creştere va fi inclusă în preţul motorinei, pe care o folosesc drept carburant, premierul Victor Ponta a anunţat că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.
Ulterior, după o discuţie cu preşedintele Băsescu, premierul a anunţat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei şi la benzină, nu doar la motorină, iar şeful statului a precizat că în aceste condiţii poate promulga bugetul pe acest an.
Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susţine că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
El a adăugat că este dreptul preşedintelui să decidă dacă, în aceste condiţii, nu va semna din nou memorandumul cu FMI.
Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
Joi, preşedintele Traian Băsescu a spus, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.
Preşedintele declara, pe 18 decembrie 2013, că îşi asumă explicarea, în ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate creşterea accizei la carburant.
La rândul său, premierul Ponta a afirmat de mai multe ori că, în mod normal, acciza de 7 eurocenţi la carburanţi va intra în vigoare de la 1 aprilie, pentru că nici măcar preşedintele Traian Băsescu nu se va mai putea opune, iar efectul acestei măsuri va fi analizat după primul semestru.