Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, în plenul Senatului, la dezbaterea pe proiectul legislativ privind repatrierea aurului, că inițiativa este „o mare greșeală”, deoarece într-o situație de criză România nu va știi cum să fugă cu aurul mai repede la Londra pentru a arăta că are.
„Legat de modificarea legii și de stabilirea prin lege că doar 5 % din rezerva de aur trebuie ținută în străinătate, cred că e o mare greșeală. Dacă această lege va trece, BNR va putea să mențină în străinătate 5,3 tone de aur ca și garanție. Vreau să privim puțin la realitate. Mi se pare astăzi că dăm peste margini de stabilitate și de resurse. Este greșit. Va rog să luați notă de faptul că pe plan internațional sunt mulți specialiști care estimează în 2020-2021 o nouă criză a datoriilor statelor. Lucru care este perfect posibil datorită faptului că după criză din 2008, 2009 statele în loc să reducă datoriile, le-au crescut continuând cu împrumuturile. Într-o situație de criză nu o să știm cum să fugim cât mai repede cu aurul la Londra să arătăm că avem rezerve. Sugestia mea este să lăsați atribuțiile BNR așa cum sunt din acest punct de vedere și să nu avem o intervenție politică într-un moment în care vi se pare că este potrivit, dar care se poate răsturna într-o noapte. Rezerva aflată în straintate înseamnă și o garanție de vreme rea”, a afirmat în plen Traian Băsescu.
"Aurul n-ai cum sa-l tranzactionezi, dar Romania nu are doar aur in rezerva, are diverse valute, echivalentul a circa 64 de miliard de euro cu tot cu aurul. Restul de bani, banii lichizi, sunt investiti, se afla in banci straine. Ca probă că România are aceasta rezerva, iar parte din bani sunt si investitii in fonduri mutuale din SUA. Ce au facut ei azi este o initiativa legislativa lipsita de sens a lui Dragnea si Serban Nicolae si as aduce aminte ca tot Șerban Nicolae a fost si initiatorul legii cu zonele libere pe limbi de astea de pamant de prin Delta, dar nu numai, ca si Belina se incadreaza in acelasi loc, probabil ca Dragnea si Nicolae vor sa pastreze rezerva la Belina undeva spre satisfactia lui Dragnea, daca nu, o sa o puna in beci la Dragnea la Alexandria", a mai spus Traian Băsescu.