Călin Popescu Tăriceanu susține că Opoziția are voturile necesare pentru a trece moțiunea de cenzură chiar acum, însă este ferm convins că o vor declanșa abia după alegerile prezidențiale.
"PNL mimează că vrea să depună o moțiune de cenzură. În realitate, nu vrea să facă acest lucru. Lui Iohannis îi convine să existe un guvern PSD. Este adversarul cel mai bun posibil. Dacă pică guvernul, vor avea o problemă", consideră liderul ALDE.
"În momentul de față, calculele arată că există voturile necesare pentru aprobarea unei moțiuni, dar ei nu vor, momentan acest lucru, și nu vor să depună moțiunea. Acest lucru nu se va întâmpla, probabil, până după alegerile prezidențiale.
Semnăturile nu pică pe foaie dintr-o data, ci ele se culeg, dar n-am văzut un astfel de demers până acum, doar declarații care spun că "vrem să inițiem, dar stați să vedem daca se întrunește numărul".
E clar că numărul s-a întrunit, dar liberalii trebuie să aibă curajul să inițieze moțiunea. Dar, din rațiuni de partid, PNL nu are motiv să introducă moțiunea.
Există posibilitatea formării unui guvern minoritar, chiar și a unei majorități, chiar și varianta unor alegeri anticipate. La această soluție nu se va ajunge cu una cu două!", conchide Tăriceanu.