Fostul premier Theodor Stolojan afirmă, referindu-se la o candidatură a liderului PNL Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, că deşi nu este un personaj carismatic, acesta „este un om care are o integritate clară, are un caracter clar, are nişte realizări foarte clare”, potrivit news.ro.
De asemenea, este de părere că liberalii care îl critică dur pe primarul general al Capitalei „exagerează”, el fiind de părere că „cei care trăiesc în Bucureşti văd deja că lucrurile se schimbă”. În opinia lui Stolojan, PNL nu ar trebui să renunţe la asocierea cu primarul general al Capitalei.