"Noile reglementări instituie instrumente de asigurare a conformării operatorilor de jocuri de noroc şi, ulterior, a controlării modului de aplicare a acestora, în concordanţă cu obiectivele de protecţie a consumatorilor, de securitate publică, precum şi de respectare a legislaţiei fiscale", se arată într-un comunicat emis de Guvern.
Hotărârea adoptată detaliază regulile pe care operatorii economici trebuie să le respecte pentru a obţine licenţă şi autorizaţie de funcţionare, precum şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de jocuri de noroc tradiţionale şi la distanţă pe teritoriul României, inclusiv pentru jocurile online.
"În privinţa jocurilor de noroc la distanţă, actul normativ defineşte şi stabileşte condiţiile de organizare şi exploatare în România. Operarea este permisă numai pentru operatorii economici înregistraţi pe teritoriul României sau într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, care deţin licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare a activităţii eliberată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) din România. Operatorii înregistraţi şi autorizaţi în afara teritoriului României au obligaţia de a desemna un reprezentant autorizat în relaţia cu autorităţile competente din ţara noastră", se arată în documentul citat.
Licenţele de organizare şi autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc se acordă individual, sunt netransmisibile şi sunt valabile pentru o perioadă de 10 ani de la data acordării. Excepţie fac jocurile de noroc temporare, pentru care valabilitatea licenţei şi, respectiv, a autorizaţiei de exploatare este de 3 luni de la data acordării.
Totodată se stabilesc condiţiile pentru includerea într-o ''listă neagră'' a site-urilor / platformelor / aplicaţiilor de jocuri de noroc neautorizate ale operatorilor care desfăşoară ori au desfăşurat sau au promovat activităţi neautorizate de jocuri de noroc la distanţă în România. Includerea sau excluderea operatorilor de pe această listă se face prin decizia Comitetului de Supraveghere al ONJN. Decizia va fi obligatorie de implementat şi va fi comunicată furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, prin intermediul poştei electronice sau prin afişare pe site-ul ONJN, www.onjn.gov.ro .
"Organizatorii de jocuri de noroc trebuie să ţină cont, de asemenea, ca acţiunile de promovare a activităţilor lor să se facă respectându-se principiilor privind protecţia minorilor, astfel încât materialele de promovare să nu fie amplasate în incinta sau în apropierea instituţiilor de învăţământ, a aşezămintelor socio-culturale sau religioase şi să cuprindă în mod vizibil interdicţia minorilor de a participa la jocul de noroc. De asemenea, valoarea mizelor, valoarea impulsului, procentul de premiere din totalul rulajului sumelor jucate sau valoarea premiilor pentru acele jocuri de noroc pentru care se prevede un procent minim de câştig din totalul încasărilor trebuie să fie afişate în limba română, în locuri vizibile. Mizele, limitele şi procentajul minim de câştig sunt impuse atât pentru slotmachines, cât şi pentru noile tipuri de echipamente (AWP-aparate de joc cu risc limitat)", se mai arată în document.
Actul normativ clarifică, totodată, modalităţile de plată a obligaţiilor către bugetul de stat pentru operatorii economici din domeniu şi sunt stabilite termene precise pentru achitarea taxelor specifice. În plus, actul normativ instituie procente generale minime de câştig, cu rolul de a asigura consumatorii de un beneficiu cert de câştig prin această impunere. Organele fiscale centrale vor informa ONJN despre neîndeplinirea de către organizatori a obligaţiilor declarative şi de plată sau despre neconstituirea la termen ori la valoarea integrală a garanţiilor de acoperire a riscului de neplată a obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat.
Totodată, Hotărârea stabileşte sancţiuni şi contravenţii aplicabile operatorilor economici din domeniu care nu respectă dispoziţiile legale.
Contravenţiile se sancţionează cu amendă între 10.000 şi 50.000 lei, în funcţie de gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea. Elementul de noutate este posibilitatea achitării în termen de 48 de ore de la întocmirea procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la comunicarea acestuia, contravenientului a jumătate din minimul amenzii prevăzute de normele metodologice.
Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator va propune Comitetului de Supraveghere, în funcţie de consecinţele produse şi de comportamentul operatorului analizat, în funcţie de istoric şi de potenţialele riscuri, măsura suspendării autorizaţiei / autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locaţie, ori pentru locaţia/locaţiile specializate, precum şi pentru domeniile / platformele operatorilor.