PNL are nevoie de 233 de voturi pentru a-şi pune în funcție Executivul, însă negocierile se anunţă dificile, în condiţiile în care, până acum, doar minorităţile naţionale susţin necondiţionat Guvernul Orban.
Șeful UDMR a declarat că există posibilitatea ca UDMR să nu voteze Guvernul Orban, totul depinde de programul de guvernare și de oamenii propuși în viitorul guvern. UDMR cere ca PNL să nu umble la legislația electorală într-un an în care s-a intrat pe linie dreaptă pentru alegeri.
Premierul demis Viorica Dăncilă a anunțat că PSD nu se va prezenta la votul pentru învestirea guvernului Orban.
,,În calitate de președinte al Partidului Social Democrat și în urma discuțiilor purtate cu președinții organizațiilor județene, am luat decizia de a nu ne prezenta la votul de investitura a noului Guvern. Cum șapte bărbați, incluzând și Președintele României (de fapt președintele de facto al PNL) au facut efortul de a dărâma acest guvern, mă aștept ca aceiași șapte bărbați să își asume responsabilitatea de a crea majoritatea pentru trecerea noului guvern.
În eventualitatea unui consens și a trecerii guvernului, va asigur că Partidul Social Democrat nu se va opune niciunei măsuri care ar aduce beneficii românilor”, a zis Dăncilă.
De altfel, Viorica Dăncilă i-a acuzat pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban că vor doar să distrugă, după care l-a provocat pe șeful statului la o „confruntare unu la unu”.
Dăncilă îl provoacă pe Iohannis la o CONFRUNTARE 1-1: Nu ne prezentăm la votul de învestitură
USR pune patru condiții penstru susținerea guvernului PNL.
,, Adoptarea legii privind alegerile pentru primari în două tururi - esențială pentru legitimitatea aleșilor locali și recuperarea democrației la nivel local, votarea inițiativei “Fără Penali în funcții publice” , consultarea Parlamentului asupra propunerii pentru poziția de Comisar European ce revine României, desființarea prin lege a recursului compensatoriu care a eliberat din închisori peste 20 000 de infractori dintre care mulți au comis noi fapte de violență'', sunte cele patru condiții pe care le pune USR pentru susținerea guvernului PNL. Liderul USR, Dan Barna, scrie pe Facebook că ,,toate aceste lucruri se pot întâmpla într-o zi de muncă la Parlament.''