"Parchetul anticorupţie din România a iniţiat cercetarea penală a primului-ministru. Şeful Guvernului este doar cel mai recent dintr-o listă lungă de demnitari traşi la răspundere de justiţia română", notează cotidianul francez într-un articol cu titlul "România în război împotriva corupţiei".
"Vineri, procurorii temutei Direcţii Naţionale Anticorupţie au anunţat lansarea cercetării penale împotriva premierului Victor Ponta. Şeful Guvernului social-democrat a respins imediat, pe Facebook, apelul la demisie lansat de şeful statului, conservatorul Klaus Iohannis", adaugă Le Figaro.
"Problemele judiciare ale lui Victor Ponta ar putea semnala decăderea fostei stele în ascensiune a politicii româneşti. Acest fost avocat în vârstă de 42 de ani este primul premier în funcţie al României, una dintre cele mai sărace ţării din cadrul UE, care trebuie să răspundă în justiţie pentru acte de corupţie. Maestru al dublului limbaj, potrivit criticilor, social-democratul avusese o carieră rapidă şi inedită în istoria postcomunistă a României înainte de a înregistra primul eşec în noiembrie 2014. Creditat ca fiind câştigător de toate sondajele efectuate înaintea scrutinului prezidenţial, Ponta a pierdut în faţa lui Klaus Iohannis, care a făcut campanie pentru independenţa sistemului judiciar", comentează Le Figaro.
Sursa: mediafax.ro