În ceea ce priveşte disponibilitatea UDMR de a purta discuţii despre o moţiune de cenzură, Korodi a precizat: „Oricând suntem dispuşi, pentru că reprezentăm o comunitate şi întotdeauna am spus că avem nevoie de dialog politic cu toţi participanţii la viaţa politică, mai puţin una sau două formaţiuni politice, care au o agendă foarte naţionalistă
Acesta a adăugat că liderii UDMR sunt deschiși să susțină o moţiune de cenzură, dar pentru asta trebuie să ai răspunsul foarte ferm la ce se va întâmpla după.
„Nu aş pune acum în discuţie în ce condiţii, pot să spun câteva lucruri foarte concrete: trebuie să ai un program de guvernare, trebuie să ai o echipă de guvernare şi trebuie să dai asigurări că poţi să duci la bun sfârşit nu numai o moţiune, ci şi pasul următor, acela de a mandata un Guvern care să şi lucreze. Sunt lucruri foarte complicate şi nu cred că la ora actuală situaţia s-a clarificat atât de mult, încât să poată să facă Parlamentul un astfel de pas”, conchide liderul deputaţilor UDMR.