Pagina oficială de Facbook a lui Klaus Iohannis a depăşit, marţi, 1 milion de aprecieri, preşedintele PNL devenind primul în topul politicienilor la numărul de aprecieri primite. Cea mai mare creştere a numărului de fani ai paginii lui Iohannis a avut loc sâmbătă, potrivit Facebrands.ro, în ajunul alegerilor prezidenţiale, când baza de simpatizanţi a crescut cu peste 185.000, la 848.419, depăşindu-l pe contracandidatul său la Preşedinţie Victor Ponta.
Cu peste 1.043.000 de fani pe Facebook, Klaus Iohannis este urmat, în topul politicienilor români, de Victor Ponta (718.584 de fani), Traian Băsescu (321.541) şi Elena Udrea (266.565).
În clasamentul general al paginilor de Facebook româneşti, Klaus Iohannis se situează momentat pe locul 42, potrivit mediafax.ro.