Harris a fost întrebat care va fi poziţia ţării sale în cazul în care noul preşedinte al României ar redefini axa "Bucureşti - Londra - Washington", astfel încât Marea Britanie nu va mai fi obiectul unei asemenea perspective.
"Eu nu aştept să fie o schimbare importantă în politica externă a României, pentru că am văzut o poziţie consistentă care este a tuturor partidelor din România, este o alianţă fermă în NATO cu o poziţie transatlantică, care este foarte aproape de poziţia noastră şi integrarea în Uniunea Europeană", a spus ambasadorul, la emisiunea "După 20 de ani", de la Pro TV.
De asemenea, el a precizat că Marea Britanie este şi va rămâne un partener strategic pentru România.
"Avem, este clar, provocări importante de securitate în această regiune. Este regiunea Mării Negre, este şi regiunea Balcanilor (…) şi noi am sprijinit aderarea României la NATO şi la UE, fiindcă noi considerăm România un punct de stabilitate într-o zonă unde este o lipsă de stabilitate. Aceasta a fost şi logica lui Tony Blair şi este în continuare un punct important pentru noi", a declarat Harris.
De asemenea, ambasadorul a abordat subiectul legat de situaţia din Ucraina, în cazul căreia vede o soluţie diplomatică.
"Situaţia este evident una periculoasă şi ce aşteptăm noi de la Rusia este să vedem o deescaladare a conflictului, ca Rusia să retragă trupele de la frontiera cu Ucraina şi că vom vedeam un dialog direct şi diplomatic între Ucraina şi Rusia pentru a rezolva situaţia şi pentru a încuraja stabilitatea economică şi politică în Ucraina", a afirmat Harris, care va prelua o poziţie în cadrul ambasadei de la Moscova începând cu vara acestui an.
El a precizat că speră să existe "un grup de contact" care să includă Rusia, Ucraina şi partenerii occidentali, care să ducă la o soluţie diplomatică.