Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
"În temeiul articolului 48 alineatul 1 Cod penal raportat la articolul 132 din Legea numărul 78/2000 raportat la articolul 297 alineatul 1 Cod penal raportat la articolul 309 Cod penal cu aplicarea articolului 5 alineatul 1 Cod penal condamnă pe inculpatul Flavius Cristian Câmpeanu la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, care a produs consecințe deosebit de grave", se arată în minuta deciziei.
În același dosar a fost condamnat și Ovidiu Crăpătureanu, fost director general la Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR), la cinci ani și șase luni de închisoare pentru abuz în servicu. De asemenea, instanța i-a obligat pe cei doi la plata sumei de 876.610 euro (echivalentul în lei la data efectuării plății), reprezentând prejudiciul produs RAR. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în mai 2013, pe Ovidiu Crăpătureanu și Cristian Flavius Câmpeanu pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, respectiv complicitate la abuz în servicu.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 3 iunie — 16 septembrie 2008, Ovidiu Crăpătureanu și Cristian Flavius Câmpeanu, sub pretextul construirii unui poligon de încercări autovehicule, au făcut demersuri pentru achiziționarea unui teren în suprafață de 536.140 mp situat în extravilanul comunei Roata de Jos, județul Giurgiu, la un preț cu mult mai mare decât valoarea sa de piață, cauzând RAR un prejudiciu în cuantum de 1.076.509 euro, reprezentând diferența dintre prețul de achiziție (1.179.508 euro) și valoarea de piață a terenului (102.999 euro) la data cumpărării.