"Din punct de vedere politic, candidatura mea este în interiorul PNL. Trebuie, în primul rând, să vedem cum rezolvăm problemele clujenilor", le-a răspuns Emil Boc jurnaliştilor care l-au întrebat dacă va candida la alegerile locale din anul 2016.
După încheierea Ligii Aleșilor Locali, Gorghiu a spus: "Mi-am luat toate garanţiile că domnul Emil Boc este alături de PNL, de altfel cuvântul domniei sale a fost în această direcţie şi o să avem se pare o situaţie mult mai simplă la Cluj," a spus Alina Gorghiu jurnalistilor.
Intrebată daca a discutat cu primarul Clujului, Gorghiu a răspuns: "N-am să spun presei dedesubturile dar declarația domniei sale mă bucura."
La sfârşitul lunii august, copreşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a declarat că primarul Emil Boc şi-a exprimat în scris, conform procedurii interne din partid, intenţia de a candida din partea PNL pentru un nou mandat la Primăria Cluj-Napoca.
”Domnul primar Emil Boc şi-a exprimat în scris, la secretariatul PNL Cluj, conform procedurii interne din partid, intenţia de a candida din partea PNL pentru un nou mandat la alegerile locale de anul viitor la Primăria Cluj-Napoca. La fel au procedat toţi primarii liberali din judeţ şi din ţară. Acest lucru demonstrează că alte informaţii vehiculate despre candidatura domniei sale sunt pure speculaţii. Eu nu am nicio rezervă, Emil Boc va candida din partea PNL la alegerile locale din 2016”, a spus Buda, potrivit Mediafax.