"Am plecat de la primari. De la un caz concret, de la mine din județ, un primar care e inginer agronom de meserie, și noroc că a lucrat înainte de revoluție ca inginer agronom, și s-a pensionat cu 1.100. Total nedrept. Dacă ar fi lucrat ca inginer agronom, ar fi fost altă pensie. Merg pe ideea că alte categorii nu au dreptul să realizeze alt gen de venituri și că salariile sunt foarte mici și că lucrează pe niște bugete uriașe", a declarat Pană.
"Există opt categorii care au avut, până pe vremea lui Boc, aceste indemnizații speciale exact pe ideea că nu aveau dreptul înafara profesiei să realizeze alte venituri. Guvernul Boc le-a tăiat, noi le-am repus pe rând pe toate. A opta categorie, ultima care s-a repus, a fost cea a parlamentarilor și am venit, în plus, cu cea a categoriilor legate de aleșii locali pentru care niciodată nu s-a pus problema. Noi nu am inventat apa caldă în România", a mai spus fostul ministru al Muncii.
Întrebată dacă, în condițiile în care legea ar intra în vigoare, ar primi o pensie dublă față de un profesor, cu aceeași vechime ca a dumneaei în învățământ, aceasta a răspuns afirmativ: "E foarte corect".
"În toată lumea civilizată există, pe lângă pensiile normale, inclusiv pentru parlamentari, pentru cei care nu pot presta un alt job, niște pensii speciale", a ținut să precizeze Doina Pană.
"Interesul nostru este ca comunitatea pe care o deservește acel primar să înflorească. Este foarte important să mergem spre o profesionalizare. Adică să fie ceva atractiv, adică cel mai bun specialist să vrea să fie primar. Candidezi pentru binele public, dar ca să te poți hotărî să îți lași un alt serviciu bine plătit ai nevoie de niște argumente. Ideal ar fi să fie salariile mult mai mari", a conchis vicepreședintele PSD.