"Nu PMP pentru că nu am vrut să fiu o slăbiciune pentru partidul pe care l-am construit și eu și nu am vrut să fie atacat fostul președinte care conduce acum partidul, cu texte de genul: uite, o pune pe Udrea pe liste. Nu. Și eu cred că mai sunt 25.000 de bucureșteni care să creadă în Elena Udrea, să mă voteze. M-au votat 60.000 acum patru ani la președinția României, deci cred că pod să candidez independentă și să obțin voturile bucureștenilor, în așa fel încât să fiu primul candidat independent care intră în Parlamentul României în istoria post decembristă", a spus Elena Udrea, pe Facebook, răspunzând unei întrebări, conform Agepres.
Ea i-a îndemnat pe cei care au urmărit-o să o voteze pe ea la Camera Deputaților, pe Traian Băsescu la Senat, iar pe românii din diaspora i-a îndemnat să voteze PMP.
"Mai avem șansa să îl aducem pe Traian Băsescu la guvernare, votând în România cu PMP, la București cu Traian Băsescu la Senat și cu Elena Udrea la Camera Deputaților", a mai spus Udrea.