"Mă bucur foarte mult că legea a trecut de Parlament. E un lucru extraordinar pentru persoanele surde şi pentru persoanele cu dizabilităţi care în sfârşit vor avea acces la filmele şi documentarele româneşti. Sunt bucuroasă pentru ei. Asta prevedea proiectul meu, ca şi persoanele cu deficiente de auz să aibă acces la filmele şi documentarele din televiziuni. Senatul a fost camera decuzională. Urmează promulgarea din partea preşedintelui. Aproximativ 30.000 de oameni au astfel de probleme", a declarat deputatul PNL Adriana Săftoiu, iniţiatoarea proiectului de lege.
Senatul a adoptat luni, în calitate de for decizional, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr 504/2002, în unanimitate, cu 97 de voturi „pentru”.
„În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficienţe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire naţională şi locală vor asigura subtitrarea în limba română a operelor audioviziuale româneşti, cum sunt filmele cinematografice sau filmele realizate pentru televiziune-seriale, foiletoane şi documentare”, prevede proiectul de lege.
Iniţiativa aparţine deputatului PNL, Adriana Săftoiu şi este semnată de 54 de parlamentari ai formaţiunilor din Opoziţie precum şi de la PSD şi UDMR.
„Această propunere susţine demersurile statului român de a pune în aplicate prevederile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de România în anul 2011, şi prin care ţara noastră s-a angajat să ia toate măsurile astfel încât persoanelor cu dizabilităţi să li se asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea la viaţa comunităţii”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.
De asemenea, iniţiatorii susţin că această practică de subtritrare a filmelor în limba de origine este din ce în ce mai răspândită în UE.
„Practica subtitrării în limba de origine este din ce în ce mai răspândită în ţările Uniunii Europene, care au adoptat legi stipulând că aproape toate programele de televiziune trebuie să fie uşor accesibile persoanelor cu dizablităţi de senzosiale”, se mai arată în iniţiativă.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 13 iunie, astfel că actul normativ urmează să ajungă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.