Un asemena scenariu poate sta în picioare doar în cazul în care Iohannis ar fi dispus să accepte un nou premier de la PSD, unul calificat de aceasta dată, pornind de la premisa corectă că actuala opoziție, permanent divizată, nu este încă pregătită să guverneze. Este însă puțin probabil ca președintele să facă acest blat cu jupânul Dragnea, deoarece i-ar periclita șansele pentru un nou mandat. Președintele a pierdut multe procente, acceptând învestirea domnei Dăncilă și revocarea Laurei Corduța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA.
Pe de altă parte, de ce ar forța Dragnea demisia Vioricăi Dăncilă într-un astfel de moment în care nu are niciun atu? Atacurile din interior sunt tot mai puternice, sondajele sunt dezastruoase pentru PSD, iar opinia publică așteaptă încă explicații în ceea ce privește folosirea forței pe 10 august. Nefast moment pentru o nouă bătălie cu Iohannis. În cazul unui răspuns negativ de la Cotroceni, PSDragnea devine istorie. Cu 25% din intențiile de vot, potrivit ultimului sondaj din spațiul public, PSD+ALDE nu ar mai putea revendica guvernarea, iar UDMR se va lipi de învingător, care ar putea fi PNL+USR, Partidul Pro România și Platforma România 100.
Dacă privim cu atenție ultimele mișcări ale fostului baron de Teleorman, care a devenit, fără voie, vedetă și în publicațiile internaționale, sunt indicii că acesta ar putea să se agațe chiar și de acest scenariu sinucigaș. Presiunile din interior sunt uriașe. Dragnea are o mare restanță față de baroni: ordonanța privind grațierea sau amnistia. Acesta este resortul ascuns care l-ar putea împinge pe Dragnea să meargă, din nou, la Cotroceni chiar și cu riscul de a fi refuzat.
În fond, Dragnea nu prea mai loc de întors. Joacă la cacialma și față de propriul partid, cât și față de proprii votați cărora le-a confiscat voturile în interesul unui grup paralel cu interesele statului de drept.