Premierul a afirmat că prioritatea României, în contextul negocierilor care vor urma, este asigurarea nediscriminatorie a drepturilor şi cetăţenilor români, dar şi relansarea proiectului european, iar în acest sens Guvernul se bazează şi pe sprijinul europarlamentarilor români, informează Guvernul, printr-un comunicat de presă.
"Prin activitatea dumneavoastră în Parlamentul European şi legătura directă cu cetăţenii, sunteţi în poziţia de a influenţa în sens pozitiv toate aceste schimbări esenţiale pentru viitorul Uniunii Europene. Este important, de asemenea, ca România să joace un rol activ în relansarea proiectului european şi să arate că este în continuare ataşată valorilor şi principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, pledând pentru o Uniune mai puternică, inclusivă şi integrată. În acest context este cu atât mai important să pregătim şi să valorificăm preluarea şi exercitarea Preşedenţiei Consiliului Unuinii Europene în anul 2019", a declarat Dacian Cioloş, potrivit sursei citate.
Premierul a menţionat că decizia Marii Britanii de a ieşi din UE poate crea şi oportunităţi economice pentru toate statele membre, inclusiv pentru România.
Potrivit Guvernului, printre subiectele discutate au figurat şi funcţionarea spaţiului Schengen/ securitatea frontierelor externe, politica de migraţie şi azil, vizele pentru Canada, Republica Moldova şi relaţia cu UE, Planul Juncker şi revizuirea Cadrului Financiar Multianual post 2020.
La întâlnirea de vineri, iniţiată de Executiv, au participat doar zece europarlamentari, din totalul de 32, printre care Cristian Preda, Iuliu Winkler, Victor Boştinaru, Theodor Stolojan, Daniel Buda şi Maria Grapini.
"Am vorbit despre BREXlT şi consecinţe şi ce se poate prevedea - inclusiv preşedinţia pe care România o s-o aibă în 2019, care s-ar putea să se decaleze în avans cu o jumătate de an. Am vorbit despre priorităţile pe agenda comună a Parlamentului European şi ceea ce e relevant pentru acasă. Am discutat şi despre Schengen", a declarat pentru MEDlAFAX europarlamentarul Iuliu Winkler.
Deşi Guvernul a precizat că s-a discutat şi despre vizele pentru Canada, Maria Grapini a susţinut că şeful Executivului le-a transmis europarlamentarilor că agenda reuniunii vizează exclusiv tematica europeană.
"Cu regret dl. prim-ministru a zis că nu tratează decât problemele europene - nu şi pe cele româneşti. (...) La BREXlT premierul a spus că, pe termen scurt, el nu vede un efect asupra României dar că trebuie să ne pregătim pe termen lung. Eu i-am spus că am primit deja un feedback de la importatori pe anumite ramuri - cum ar fi mobila - care au import pe Marea Britanie şi deja sunt afectaţi datorită cursului - un efect al referendumului. I-am sugerat ca departamentul de comerţ exterior să facă, pe fiecare ramură industrială, pe relaţia cu Marea Britanie o situaţie clară. Ne-a spus că va forma un grup de lucru - nu din oameni politici, ci din oameni tehnocraţi, care să analizeze pe termen lung efectul BREXIT, să fim pregătiţi cu diverse variante, chiar dacă unii spun că nu se va valida referendumul, că Marea Britanie nu iese din Uniunea Europeană, noi totuşi să fim pregătiţi. Asta a punctat dl. premier", a declarat Maria Grapini.