”În 1859 s-au cerut României pașii pe care îi făcea, care erau acceptați sau anticipați de marile puteri pe vremea aceea, s-au cerut garanții, gesturi. din acest punct de vedere este clar că nu te lansezi pe revendicare, pe pretenții. Acoperirea lui Cuza a fost anturată de o întreagă și foarte laborioasă construcție politică elaborată intelectual pe contacte în Occident care a încercat să dea acel sens al naturaleții. Ai tendința de a fi revindicativ. Procesul a ce se întâmpla în România fie în 1859 fie mai târziu este un fapt împlinit. Din acest punct de vedere nu mai avem ce demonstra”, a declarat Cristian Diaconescu.
”Înainte de producerea în sine a fenomenului declanșator în 1859 și mai târziu în cadrul României Mari, mai mulți birocrați de la acea vreme au reușit să atragă liniștea cancelariilor. Acest fenoment se întâmpla natural, fără mari inflexiuni. În acea perioadă dezbaterile, efervescența intelectuală exista. Dar este aberant că astăzi tema unirii e mai discutată în presa rusă decât în presa română”, a completat Diaconescu.
