Potrivit deciziei instanţei, Felicia Pop a fost condamnată la doi ani închisoare, însă judecătorii au dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Felicia Pop a fost trimisă în judecată de DNA, în ianuarie 2017, alături de un alt angajat al ministerului - Mihai Cornel Zaharia - pentru folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste date, într-un dosar referitor la organizarea unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată.
Cu referire la concurs, precizează DNA, au rezultat date şi probe că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Viorel Ilie) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant.
''Proba scrisă a fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017. În acest context, în perioada 20 - 31 iulie 2017, inculpata Pop Felicia-Elena, directoare de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, la cererea demnitarului, a solicitat membrilor comisiei de concurs - inculpaţii Alexandrescu Maria şi Zaharia Mihai-Cornel - subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie 2017'', susţine DNA.
Potrivit sursei citate, la data de 28 iulie 2017, inculpaţii Maria Alexandrescu şi Mihai-Cornel Zaharia au pus la dispoziţia directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare aferente probei scrise, ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă.
"În aceeaşi zi, directoarea de cabinet, Felicia-Elena Pop, a dat candidaţilor agreaţi subiectele şi rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceştia au avut acces la subiectele de concurs şi la rezolvarea lor, fiind vădit favorizaţi faţă de ceilalţi candidaţi, a reieşit că, potrivit înţelegerii, ei au şi întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă de către candidaţii favorizaţi", precizează procurorii anticorupţie.
De asemenea, potrivit statului de funcţii din schema de personal a ministerului, nu toţi candidaţii favorizaţi ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul a dispus modificarea statului de funcţii, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora, spun procurorii.
În aceeaşi cauză, Maria Alexandrescu, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs, a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Faţă de Viorel Ilie, senator şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, procurorii au solicitat încuviinţare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Pe 3 octombrie 2017, Senatul a hotărât să nu ceară urmărirea penală a senatorului Viorel Ilie.