Aceste principii au fost expuse atât de președintele Comisiei de Cod electoral, Valeriu Zgonea, care a susținut poziția PSD, în acest sens, cât și de vicepreședintele acestui for, Mihai Voicu, care a susținut poziția PNL. Zgonea a precizat că PSD susține transpunerea în legislația națională a recomandărilor grupului Greco, privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.
"Noi propunem limitarea cheltuielilor de campanie electorală, ca sumă și categorii de cheltuieli, concomitent cu finanțarea de la bugetul de stat. Propunem ca această finanțare să se faca nediscriminatoriu", a declarat, la rândul sau, Mihai Voicu.
Totodată, Mihai Voicu a arătat că PNL a identificat șase categorii de cheltuieli de campanie, care să poată fi finanțate și, ca urmare, decontate, respectiv cheltuieli legate de media, identitate vizuală a partidului, materiale pentru informare, campania online, cercetări sociologice și organizare de evenimente. Voicu a mai susținut că fiscalizarea cheltuielilor de campanie va fi foarte benefică, întrucât decontările nu se vor putea face fără a avea actele în regulă.