Întrebat cine a folosit autoturismul de lux de la MAI, Ciolacu a spus: "Acel autoturism - am întrebat şi eu astăzi de dimineaţă la Secretariatul general, am văzut ştirea în drum spre Argeş - a deservit unul dintre vicepreşedinţii Camerei Deputaţilor, culmea, cei doi vicepreşedinţi care au folosit acel autoturism sunt din acelaşi partid cu domnul Vela".
"Adică putea să vorbească cu cei doi vicepreşedinţi, cred că Camera Deputaţilor a şi transmis un comunicat, sunt colegii mei, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor ca să vezi, cum e şi cu alegerile astea, nu ştii niciodată pentru cine se pregăteşte de fapt", a mai spus Ciolacu, potrivit news.ro.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că s-au făcut în minister cheltuieli pe care nu le consideră justificate, asta în condiţiile în care era necesară dotarea poliţiştilor. Vela a vorbit despre cumpărarea unui BMW seria 7, cumpărat din banii poliţiştilor, care a fost făcut cadou la Camera Deputaţilor, dar şi despre patru maşini Touareg noi.