În Parlament sunt în total, 464 de aleși. Moțiunea ar trebui semnată de o pătrime dintre aceștia, adică cel puțin 116.
La fel, pentru a trece, ar trebui să fie votată de cel puțin jumătate plus 1, adică 233 de senatori și deputați. Ceee ce este la limită, întrucât PSD-ALDE au împreună: 171 de deputați și 76 de senatori. În total, 247 de parlamentari ai Coaliției de Guvernare.
Împărţirea pe grupuri, la Cameră şi Senat
Senatul României are un număr total de 136 de parlamentari. Dintre aceştia, puterea are în total 76 de membri, dintre care 67 de la PSD şi nouă din partea ALDE, în timp ce partidele din opoziţie au 60 de mandate (PNL - 30 senatori, USR - 13 senatori, UDMR - 9 senatori şi PMP - 8 senatori).
La Camera Deputaţilor, dintr-un total de 328 de aleşi, PSD are 154 de mandate, în timp ce formaţiunea condusă de Călin Popescu-Tăriceanu are 17 deputaţi, însumând un total de 171. Partidele din opoziţie au, în total, 137 de mandate. Alţi 17 deputaţi reprezintă minorităţile naţionale, în timp ce trei sunt neafiliaţi.
Prin urmare, chiar fără Daniel Constantin, Victor Ponta și alți câțiva deputați, moțiunea de cenzură tot are șanse să treacă, chiar dacă va fi votată doar de PSD-ALDE, întrucât PSD-ALDE are cu cel puți 13 parlamentari peste numărul minim de voturi.
Care este procedura. Ce prevede Constituția României
Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată, conform prevederilor Constituţiei României, de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, ceea ce înseamnă că partidele din opoziţie pot strânge în orice moment numărul necesar de semnături pentru a declanşa procedura.
Textul se dezbate după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Pentru ca moţiunea să treacă este nevoie de votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, adică 233 de voturi în actualul Legislativ.
Art. 113 – Moţiunea de cenzură
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.