„Sunt convins că o astfel se strategie îi este propusă lui Liviu Dragnea de către unii consultanţi de prin afară ţării, scopul fiind acela de a-i întări poziţia în partid şi de a omorî definitiv orice formă de opoziţie. În România încă funcţionează principiul “câştigătorul ia totul”, sau, varianta comunistă, “nu eşti de acordul cu şeful, eşti împotriva partidului”.O astfel de strategie ar avea şanse de reuşită, chiar şi aşa minime, dacă Dragnea ar fi un lider curajos. Un om care foloseşte interpuşi în orice, afaceri sau politică, toate deciziile sale importante fiind anunţate de alţii, care nu şi-a asumat nicio lupta directă cu nimeni, preferând să se facă util, să joace rolul de prieten şi apoi să-şi împingă adversarul pe scări, nu are nici pe departe profilul pentru o astfel de strategie. Îl văd mai degrabă pe Dragnea în Madagascar, decât să vină din nou în faţă membrilor de partid, al tuturor membrilor de partid, să-şi depună mandatul şi să le ceară din nou votul. De dată asta ar avea sigur concurenţă şi s-ar deschide spre discuţie subiecte la care nici Liviu Dragnea, nici cei câţiva din jurul lui, nu ar vrea să răspundă”, a scris Cătălin Ivan, pe pagina sa de Facebook.