Potrivit legislației în vigoare, propunerile la cea mai înaltă funcție în stat se vor face în scris și vor fi primite de BEC numai dacă sunt semnate de conducerea partidului sau a alianței politice care a propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent.
Propunerile cuprind prenumele și numele, locul și data nașterii, starea civilă, domiciliul, studiile, ocupația și profesia candidatului și precizarea că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a candida, adică are cetățenie română, domiciliul în țară, drept de vot, vârsta de cel puțin 35 de ani și că nu a avut încă alte două mandate la Președinție, sunt însoțite de declarația de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată și datată de candidat, de declarația de avere, declarația de interese, de declarația pe propria răspundere în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și de lista sau listele susținătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători.
Mai mult pe Agerpres