Paul Stănescu susţine că este „obligatoriu” ca social-democraţii să deţină preşedinţia Senatului României.
"După motivarea deciziei CCR, Partidul Social Democrat va desemna un senator PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Şi Radu, şi Titus oricând pot să preia această funcţie, mai sunt şi alţi colegi. Decizia va fi a grupului senatorial PSD, vom discuta şi în forurile partidului, dar decizia va fi a grupului senatorial PSD pentru că e un grup foarte unit, suntem majoritari deci e obligatoriu să avem preşedinte al Senatului pentru că suntem majoritari în Senatul României", a spus Paul Stănescu.
Într-un interviu pentru ziuanews.ro, Cozmin Gușă crede că Paul Stănescu ar trebui să ocupe această funcție.
"Eu cred că ar fi foarte oportun și nimerit pentru funcție Paul Stănescu, și datorită experienței, și datorită vârstei, și datorită funcției, și datorită înțelepciunii, cred că ar putea să ocupe liniștit acest post și ar fi susținut de către cei din PSD. Susținerea pe care el i-a dat-o lui Ciolacu, munca pe care ei au făcut-o împreună, toate acestea au fost foarte importante pentru menținerea la suprafață a PSD într-o perioadă foarte-foarte dificilă", se arată în interviul pe care Cozmin Gușă l-a acordat publicației online.