"Agenția Națională de Integritate comunică Biroului Electoral Central faptul că domnul Mircea Diaconu nu îndeplinește condițiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European. Considerentele pe care le avem în vedere sunt întemeiate pe următoarele: Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3104/2012 prin care a fost respins recursul formulat de domnul Diaconu Mircea; Constituția României republicată; Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; Legea nr. 33/2007 - republicată privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European", se arată în informarea semnată de preşedintele ANI, Horia Georgescu, şi adresată preşedintelui BEC, Florentin Sorin Drăguţ.
Potrivit ANI, a accepta ideea potrivit căreia candidatura acestuia ar îndeplini condițiile legale motivat de faptul că funcția eligibilă de senator nu este aceeași cu funcția eligibilă de europarlamentar ar însemna nerespectarea scopul normei juridice incidente, anume acela de prevenție şi sancţionare a stării de incompatibilitate, în cazul funcţiilor eligibile interdicţia de a ocupa o funcţie care presupune un vot de încredere pentru ocuparea acesteia.
"Mircea Diaconu se află sub interdicția expresă prevăzută de lege pentru a ocupa o funcție eligibilă, cum este funcția de europalamentar, mandatul de senator al acestuia fiind tot o funcție eligibilă, încetând de drept prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate. Or, în cazul de față, Mircea Diaconu a fost declarat ca fiind incompatibil, printr-un act administrativ menținut prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, aspect care face ca acesta să intre sub incidența dispozițiilor art. 14 alin (1) lit. c) din Legea nr. 33/2007 și pe cale de consecință acesta nu îndeplinește o CONDIȚIE de FOND pentru a putea candida la alegerile pentru Parlamentul European", se mai arată în informarea trimisă BEC.
ANI subliniază, în acelaşi document, că o eventuală decizie de validare a candidaturii, "cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010 și ale art. 14 din Legea nr. 33/2007, ar fi de natură să încalce principiile supremației interesului public și al integrității în exercitarea funcției publice". De asemenea, susţine ANI, aceasta ar avea ca efect privarea legii de efecte juridice, generându-se premisele încălcării reglementărilor privind interdicțiile de a ocupa o funcție și pe cale de consecință cetățenii cu drept de vot ar fi reprezentați de către o persoană care a eludat interesul public, prin exercitarea mandatului în stare de incompatibilitate și cu manifestarea abuzivă a prerogativelor aferente funcției eligibile.
Diaconu se află, miercuri, în ultima zi a strângerii celor 100.000 de semnături necesare pentru depunerea candidaturii la europarlamentare.
În 19 martie, Mircea Diaconu a anunţat că şi-a dat demisia din PNL şi va candida independent la alegerile europarlamentare, el adăugând că urmează să strângă 100.000 de semnături pentru a-şi putea depune candidatura "şi pentru ca ANI să o poată contesta".