Prim-ministrul interimar Mihai-Viorel Fifor a semnat, miercuri, decizia de eliberare a lui Bogdan Despescu din funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat al Executivului.
Totodată, premierul interimar a semnat decizia de împuternicire, pentru o perioadă de șase luni, în funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, cu rang de secretar de stat, a lui Alexandru-Cătălin Ioniță.
Ambele decizii ale prim-ministrului interimar au fost luate la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, și vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a avut discuții încă de marți cu premierul interimar Mihai Fifor privind cererea de demitere a chestorului Despescu.
Ministrul Carmen Dan i-a trimis pe 9 ianuarie, după declanşarea scandalului din Poliţia Română generat de cazul poliţistului acuzat de agresiuni sexuale, premierului Mihai Tudose propunerea de schimbare din funcţie a şefului IGPR, Bogdan Despescu. De asemenea, ea a propus înlocuirea acestuia cu Cătălin Ioniţă. Propunerea a fost refuzată însă de Mihai Tudose, care i-a cerut lui Bogdan Despescu să îi prezinte, în termen de săptămână, un raport.