Potrivit publicaţiei Variety, Chiwetel Ejiofor este favorit pe lista actorilor care ar putea interpreta personajul negativ în "Bond 24", după nominalizarea la premiul Oscar, pentru rolul lui Solomon Northrup din "12 ani de sclavie", de Steve McQueen, premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film la gala Academiei americane din 2 martie, informează bbc.co.uk.
"Bond 24" va fi regizat de Sam Mendes, care a realizat, de asemenea, cel mai recent lungmetraj din serie, "007: Coordonata Skyfall". Filmările vor începe la începutul verii, astfel încât pelicula să poată fi lansată în noiembrie 2015.
Distribuţia personajelor principale rămâne aceeaşi ca pentru "007: Coordonata Skyfall" - Daniel Craig în rolul lui James Bond, Ben Whishaw în rolul lui Q şi Naomie Harris în rolul lui Moneypenny, în timp ce Ralph Fiennes preia rolul lui M, jucat de Judy Dench.
De asemenea, producătorii caută în acest moment o actriţă de origine britanică şi o alta de origine scandinavă pentru a participa la casting în vederea obţinerii rolului "Bond girl".
Chiwetel Ejiofor a mai interpretat roluri negative în "Copiii tatălui" (2006), de Alfonso Cuaron, şi în "Patru fraţi" (2004), de John Singleton.
În prezent, actorul filmează pentru lungmetrajul "Z for Zachariah", de Craig Zobel, alături de Chris Pine şi Margot Robbie.
Recent, şi actorul John Travolta şi-a manifestat interesul pentru rolul răufăcătorului din filmul "Bond 24", în urma unei discuţii cu Barbara Broccoli, producătoarea francizei.
În cel mai recent film din franciza Bond, "007: Coordonata Skyfall", rolul negativ a fost interpretat de actorul spaniol Javier Bardem, care i-a dat viaţă lui Raoul Silva, un fost agent secret din echipa lui M, devenit terorist cibernetic.
Actorul de film şi televiziune Chiwetel Ejiofor s-a născut în 1977. Printre cele mai recente filme ale sale se numără "Sfârşitul jocului/ Endgame", de Pete Travis, "American Gangster", de Ridley Scott, "Vorbeşte cu mine/ Talk to Me" (2007), pentru care a câştigat un premiu Independent Spirit la categoria cel mai bun actor în rol secundar, şi "Omul din interior/ Inside Man", de Spike Lee.
Pentru rolul din "12 ani de sclavie", Ejiofor a câştigat un premiu BAFTA şi trofeul London Critics Circle Film.