A devenit o modă printre vedetele autohtone să semneze contracte cu posturile de televiziune care să difuzeze imagini din viaţa acestora. Unii îşi vând nunţile, divorţul, botezul sau chiar aventurile.
O sumă frumuşică va primi şi Oana Ioniţă de la Euforia TV, singurul post de televiziune din România care va transmite imagini cu fiul balerinei şi al tenorului Florin Budnaru, scrie libertatea.ro.
Conform unor surse din anturajul său, pentru cei 5.000 de euro pe care i-a primit, ea va lăsa camerele de filmat să pătrundă în rezerva sa din spital imediat după naştere. În plus, se vor înregistra imagini din camera copilului, iar transmiterea botezului micuţului care va veni pe lume în primăvara aceasta va fi tot o exclusivitate a aceleiaşi televiziuni.