Anul 2024, cel mai cald din istoria României. Situație alarmantă
Programul spațial al Uniunii Europene estimează că 2024 este „aproape sigur” cel mai cald an înregistrat vreodată, iar acest lucru reprezintă o etapă nouă în îngrijorarea legată de clima globală. Documentul care oferă o imagine detaliată asupra schimbărilor climatice din România a fost lansat de curând și nu arată deloc bine.
Situația ar fi agravată și de faptul că Donald Trump a fost reales președinte al SUA, care ar vrea să retragă țara sa din parteneriatele internaționale privind energia curată.
Trump este cunoscut pentru poziția sa sceptică față de schimbările climatice, lucru care ar putea influența negativ întreaga situație. Donald Trump a descris în mai multe rânduri schimbările climatice drept „o păcăleală”.
„Toate astea despre încălzirea globală, toate astea sunt doar păcăleli. Putem să vorbim despre bani din industrie, mai degrabă.”, a zis Donald Trump, președintele SUA.
Acum, raportul indică faptul că 2024 va fi primul an cu o creștere de peste 1,5 grade Celsius, o constatare alarmantă pentru oamenii de știință. Directorul Observatorului european Copernicus a spus că cea mai eficientă soluție pentru a face față provocărilor climatice este doar un angajament global privind emisiile.