Unii oameni simt o respingere absolută față de pisici, fără a putea da o explicație rațională acestui fapt. Ei nu le pot suporta prezența, uneori chiar le alungă din zona în care se află. În cazul pisicilor, psihologii au observat că nu există o linie mijlocie dintre cele două atitudini, oamenii fie iubesc pisicile, fie le urăsc.
Psihologii susțin că această atitudine este un motiv serios de analiză a comportamentului, scrie psihologiadeazi.ro.
Este vorba de un fenomen psihologic foarte interesant și particular. Valoarea pisicilor în lumea contemporană e una specială. Pisicile au depășit rolul primitiv de a prinde șoareci și de-acum încolo, au devenit un mamifer nobil. Pisicile sunt posesoarele al unui sistem bioenergetic unic, care intră în armonie cu biocâmpul stăpânului. Mai mult de atât, ele sunt capabile să-și vindece stăpânul la nivel macrospiritual, prin simpla lor prezență în mediul existențial al acestuia.
Iubirea față de pisici e, într-adevăr, un indiciu al sănătății psiho-fiziologice. Nu în zadar stăpânii felinelor sunt atât de încântați de aceste animăluțe de companie. Ei vorbesc adesea despre efectul incredibil pe care îl au asupra sănătății lor. S-a dovedit că aceste animale de companie sunt capabile să elimine durerile de cap, să micșoreze tensiunea arterială, să trateze insomnia și multe alte boli legate de dezechilibrarea aurei. În plus, s-a demonstrat că oamenii care au pisici au extrem de mult succes în poziționarea în relațiile din societate. Raporturile din familie sunt armonioase, iar atmosfera din casă e calmă și deschisă. Și totul datorită pisicilor!
Importanța animalelor de companie pentru copii - Ce efect au pisicile asupra micuților
Familiile cu copii care au adoptat o pisicuță au declarat că toți membrii au devenit mai veseli și au comunicat mai bine decât înainte. Pisicile au un deosebit rol în formarea caracterului și a personalității copiilor, învățându-i să fie responsabili și independenți.
Studiile din ultimii ani subliniază importanța existenței animalelor de companie într-o familie. Asrtfel că în aceste cazuri, toți membrii familiei au un nivel al stării de bine mult mai ridicat, evident mai ales în rândul copiilor. Cercetătorii au constatat că, în general, copiii care trăiesc cu animale de companie au o stare generală de sănătate mai bună, sunt mai ascultători, sunt mai activi din punct de vedere fizic, sunt mai puțin capricioși, și au mai puține decalaje în învățare. Dezvoltarea unor sentimente pozitive față de animalele de companie poate conduce la creșterea stimei de sine și la încrederea în forțele proprii ale copilului. Acesta simte că devine tot mai responsabil și că își îndeplinește corespunzător sarcinile pe care le are, fie că vorbim de hrănirea la timp a animalului de companie sau simplul moment în care decide să îi acorde timp și afecțiune. O relație bună cu un animal de companie poate ajuta, de asemenea, la dezvoltarea comunicării non-verbale, a compasiunii și a empatiei, potrivit kinderpedia.co. Prezența unui animal de companie are valoarea unui echilibru pentru copiii timizi, aceștia simțind nevoia de a se confesa și de a fi înțeleși și aprobați. De la animalul lor primesc afecțiune și înțelegere, învățând la rândul lor să ofere altora aceste sentimente.
Psihologul Boris Levinson, specialist în tratarea bolilor psihice la copii, este printre primii medici care au observat efectele benefice ale terapiei cu ajutorul animalelor de companie. Folosirea animalelor de companie ca factori terapeutici ajutători s-a răspândit cu repeziciune în Statele Unite, iar apoi în Europa. Câinii au fost primele animale folosite în astfel de terapii, iar acum și pisicile sunt folosite deseori în tratamentul mai ales al celor în vârstă și în tratamente psihiatrice. Prezența unei pisici în cadrul terapiilor îl ajută pe pacientul respectiv să fie mai puțin anxios, îi transmite o stare de calm și liniște interioară. Totodată, este foarte bine cunoscut faptul că pisicile simt când un om este bolnav și sunt factori importanți în determinarea energiei negative, scrie eva.ro.
Ce fel de oameni urăsc pisicile
Psihologii au distins tipurile de oameni care urăsc pisicile. Mai mult de 90% din oamenii care urăsc pisicile sunt foarte pasionați de alcool sau au rude cu o afectivitate similară față de acesta. De asemenea, oamenii care au avut o istorie neagră a vieții: infractorii, maniacii sau hoții. Asta se întâmplă la nivel de subconștient, pentru că ei își dau seama că pisica le simte aura afectată.
Însă majoritatea oamenilor sunt deschiși și iubitori cu micii prieteni patrupezi, pisici sau câini.
Cele 6 diferențe dintre iubitorii de pisici și iubitorii de câini
1. Iubitorii de câini sunt mai energici decât proprietarii de pisici, mai ales pentru că un câine îi menține activi pe stăpânii săi. În același timp, s-a observat că proprietarii de pisici preferă activități care necesită puțină energie, cum ar fi cititul sau gătitul, pentru că nu au nevoie să-și scoată pisica la plimbare. Însă energia poate fi consumată cu pisicile la fel ca și în exteriorul casei, în cazul câinilor. Deseori, stăpânii își consumă energia participând activ la jocuri cu pisicile lor.
2. „Oamenii-pisici” sunt mai independenți decât „oamenii-câini”. Pisicile sunt adesea descrise ca animale independente, care tind să stea singure și sunt precaute cu alte animale sau oameni. Ceea ce nu este perfect adevărat. Pisicile sunt foarte curioase, și, de multe ori, ele caută compania oamenilor sau a altor feline sau a altor animale de companie dintr-o casă sau gospodărie.
3. Proprietarii de câini sunt mai extrovertiți decât cei care au pisici, care tind să fie mai introvertiți. Concluzia a fost trasă încă din 2014, când a fost publicat studiul american de la Universitatea Carroll, la care au participat 600 de studenți. Pe baza răspunsurilor legate de animalul favorit, au fost trasate concluzii despre trăsăturile predominante de personalitate ale oamenilor care dețin pisici sau câini. Profesorul de psihologie Denise Guastello la Universitatea Carroll, SUA, a realizat un studiu la care au participat 600 de studenti.Acesta susține că „este logic ca o persoană ce preferă și are un câine să fie mai plină de viață, pentru că va dori să fie acolo, afară, să vorbească cu oamenii, să-și aducă câinele”. În același timp, „dacă ești mai introvertit și mai sensibil, poate că vrei să stai mai mult acasă, citind o carte, iar pisica ta nu are nevoie să iasă afară la plimbare”, mai susține Guastello, potrivit newsweek.com.
4. Iubitorii de câini acceptă ușor să respecte regulile, în general, în timp ce proprietarii de pisici sunt mai nonconformiști. Acestea sunt concluziile trase în urma unui studiu din 2015 despre dominanță și diferențele dintre cei care preferă pisicile sau câinii. Psihologi australieni susțin că cei care nu au probleme în a urma niște reguli sunt „persoanele care au tendința de a prefera animalele de companie supuse, cum ar fi câinii, al căror temperament se completează, prin preferința lor pentru dominație.
5. Oamenii care preferă pisici sunt „mai verzi” și mai „deschiși la minte” decât iubitorii de câini. Cei din urmă sunt adepții planurilor pregătite în avans și au o rutintă zilnică fermă. Pe de altă parte, proprietarii de pisici, care își pot lăsa animalele de companie singure pentru perioade mai lungi, sunt puțin mai relaxați când vine vorba de planificarea din timp, sunt mai neconvenționali și mai deschiși către experiențe noi.
6. Oamenii iubitori de pisici își fac mai puține griji decât cei care preferă câinii. Un studiu din 2010 al Universității din Texas a constatat că iubitorii de pisici tind să fie mai predispuși la anxietate și tulburări nervoase decât cei care preferă câinii. Ceea ce contrazice concluziile privind gradu lde deschidere arătat de proprietarii de pisici și de câini. Potrivit unor studii anterioare, „oamenii-câini” sunt mai extrovertiți și mai agreabili decât „oamenii-pisici”, despre care se spunea că sunt, de fel, mai îngrijorați.
Pe lângă toate aceste concluzii ale psihologilor, este surprinzător, însă, că pisicile împrumută foarte mult din comportamentul activ și dependent al câinilor în momentul în care trăiesc alături de ei într-o casă și împart aceiași stăpâni. Astfel că diferențele enunțate de psihologi între iubitorii de pisici și de câini se atenuează mult în cazul în care pisicile și câinii împart o perioadă îndelungată, împreună, același spațiu și sunt iubiți de aceiași stăpâni.