În vârstă de 75 de ani, omul de afaceri ducea pe picioare mai multe afecţiuni. De câţiva ani, suferea de cancer la prostată, pentru care a fost operat în repetate rânduri, iar anul trecut a suferit şi o intervenţie chirurgicală pe inimă, la Munchen.
Om de afaceri, colecţionar de artă şi filantrop, Mudura a promovat numeroase acţiuni caritabile, dintre care multe au vizat ajutarea sistemului medical.
Ultima dintre ele a fost licitaţia Ouălor Gigant, de luna trecută, în cadrul căreia patronul Lotus Center a pus la bătaie zeci de mii de lei şi obiecte valoroase din colecţia sa personală, pentru dotarea cu aparatură a Centrului de Intervenţie Cardio Vasculară de la spitalul Judeţean. Şi cu acest prilej, Mudura s-a arătat supărat de faptul că oamenii de afaceri nu mai direcţionează destui bani în scopuri caritabile, observând că, dacă el şi-a permis să se trateze în străinătate, pe zeci de mii de euro, mulţi români mor pe capete, pentru că nu au bani.
Pornit de jos, după ce a plecat în Ungaria pe vremea comunismului, Alexandru Mudura şi-a făcut în ţara vecină faima de "Regele Kinder", când a ajuns să controleze 60% din piaţa locală a ciocolatei, prin distribuţia celebrelor ouă cu surprize. Extinzându-şi, în ani, după anii 90, afacerile în varii domenii, dintre care cea mai de succes pare a fi mall-ul Lotus din Oradea, Mudura a ajuns unul din cei mai puternici oameni de afaceri, cu influenţă puternică şi în viaţa politică, îndeosebi în UDMR şi PSD.
Citeşte mai mult pe ebihoreanul.ro