Accidentul a avut loc după miezul nopţii, în jurul orei 01:30, pe DJ 161D. Două autovehicule care circulau din direcții opuse s-au ciocnit violent, în urma impactului două persoane decedând.
Oamenii care locuiesc în zonă au povestit că au auzit o bubuitură puternică, iar când au ieșit afară au văzut mai multe persoane agonizând într-un autovehicul distrus în totalitate, relatează dej24.ro.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de prim-ajutor de la Dej și Gherla, polițiștii, dar și pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare.
Într-una dintre mașinile implicate în accident se aflau cinci tineri, toți din localitatea Unguraș, în timp ce în cealaltă era doar șoferul. În urma impactului violent, doi tineri aflați în același autovehicul și-au pierdut viața, unul dintre ei decedând pe loc, celălalt fiind resuscitat de medici. Din păcate, și în cazul celui de-al doilea tânăr personalul de pe ambulanță nu a mai putut face nimic, rănile suferite de acesta fiind incompatibile cu viața.
Alte patru persoane au fost stabilizate la fața locului și transportate cu ambulanțele la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia.