Potrivit informaţiilor, bărbatul şi-a bătut concubina în vârstă de 56 de ani. S-a culcat fără să-i pese de starea victimei. În cursul dimineţii şi-a dat seama că nu mai respiră. Bărbatul se află în custodia poliţiei, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Echipajul Serviciului de Ambulanţă Constanţa care s-a deplasat la faţa locului a constatat că victima prezintă multiple echimoze, traumatism cranio cerebral, hematom în regiunea parietală stângă, după ce a fost lovită cu un obiect de lemn. Criminaliştii au demarat cercetările la faţa locului.
Sursa: realitateadeconstanta.net