La mai puţin de două luni de la externarea din spital, Gabriel Cotabiţă s-a reapucat de treabă. Artistul în vârsă de 59 de ani a filmat zilele trecute, alături de Matteo, videoclipul piesei „Ce zi liniştită”.
Cei doi cântăreţi au început să lucreze la acest cântec încă din toamna anului trecut, reuşind să o înregistreze chiar cu puţin timp înainte să apară problemele de sănătate ale lui Cotabiţă, precizează roton.ro.
„Am lucrat de parcă eram colegi de studio de ani de zile, dar am învăţat enorm de la el. Are o experienţă în domeniul muzical de invidiat”, a povestit Matteo. „Am rămas uluit cât de repede a putut să-şi revină! Câtă dragoste de viaţă să ai, încât să revii la normal după astfel de probleme... să fii ca nou!”, a adăugat el.
Clipul este regizat de Bogdan Badiu, iar în el apare şi prezentatoarea Ştirilor ProTV Andreea Esca.
Gabriel Cotabiţă a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca în 8 mai, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă. Ulterior, a fost transferat la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare.
Cântăreţul a fost externat pe 16 iulie.