Un om bogat avea o vie și a pus paznici la ea un orb și un olog, gândindu-se că nu vor fura din ea. După câteva zile cei doi au simțit mirosul strugurilor și au vrut să se înfrupte din ei și repede au făcut planul. Orbul l-a luat în spate pe olog și așa au intrat în vie unde au umplut multe coșuri cu struguri. După o vreme, a venit stăpânul viei și, văzând-o pe ea furată, la întrebat pe orb:
„Nu te-am făcut pe tine bun străjer la via mea, apoi, de ce ai furat din ea?”
A răspuns orbul: „stăpâne, tu știi că eu sunt orb, chiar de aș fi voit, nu văd pe unde să merg, ologul e hoțul”. Atunci a poruncit domnul să fie adus ologul. Cei doi s-au luat atunci la ceartă. Ologul zicea orbului: „De nu m-ai fi purtat tu pe mine, n-aș fi putut merge nicidecum, de vreme ce eu sunt olog”. Iar orbul zicea: „De nu mi-ai fi arătat tu calea, cum aș fi mers eu acolo?”
Atunci domnul le-a zis lor: „Precum ați furat, așa să stea ologul pe orb”. Deci, șezând ologul pe orb, a poruncit să-i bată pe ei fără de nici o milă. Iar semnificația acestei pilde e următoarea: Omul cel de neam bun este Hristos, iar via este pământul și lumea aceasta. Iar gardul, Legea și poruncile. Ologul este trupul omenesc, iar orbul este sufletul. Că au fost puși lângă poartă arată că Dumnezeu i-a dat omului în stăpânire toate cele pământești, iar ei călcând poruncile de aceea au fost pedepsiți.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net.
