Rosalia Lombardo a murit de pneumonie în 1920. Acum, ea este cea mai faimoasă dintre cele peste 8.000 de mumii care ocupă catacombele de sub mănăstirea Capuchin, din Palermo, scrie adevarul.ro.
Rosalia este poreclită ”frumoasa adormită”, pentru că arată exact ca un copil care doarme. O pătură o acoperă până la nivelul gurii, lăsându-i ochii albaştri descoperiţi. De-a-lungul timpului, fetiţa a captivat şi a speriat numeroase persoane, deoarece părea să clipească. Totuşi, Dario Piombino-Mascali, antropolog şi curatorul catacombelor Capuchin, susţine că este vorba despre o iluzie optică.
"Este o iluzie optică, produsă de lumina care intră prin geamul lateral şi care se schimbă pe parcursul zilei”, a explicat el. Mumia a fost pusă în poziţie orizontală, într-un sicriu de sticlă total lipsit de umiditate. În noua poziţie ochii fetei pot fi observaţi ma uşor. ”Nu sunt complet închişi şi nici nu au fost vreodată”, a mai spus el.