Salata de Boeuf este pe gustul tuturor românilor! Ea este un antreu, adică o gustare care precede felul întâi de mâncare, şi se serveşte la ocazii festive sau la petreceri. Numele ei vă poate trimite cu gândul la Franţa! Şi totuşi este de origine rusească! În 1860, Lucien Olivier, un chef rus de origine belgiană a deschis în centrul Moscovei un restaurant. El a transformat, după propriul gust, o salată servită la banchetele şi recepţiile din oraş. Reţeta a fost un secret ani de-a rândul! Iniţial, aceasta avea doar delicatese scumpe precum carnea de vânat sau raci. Cu timpul acestea au fost înlocuitele de alimentele folosite în gastronomia din restul Europei de Est. Există numeroase variante ale salatei Olivier. Românii folosesc o numesc salată boeuf, cuvânt care înseamnă "carne de vită", în limba franceză. Puteţi uita de varianta aceasta de sărbători ca să încercaţi o alta bazată pe legume!
Maioneza o puteţi prepara din seminţe de floarea soarelui hidratate, adică ţinute cîteva ore în apă rece, turmeric, apă, sare, lămâie şi ulei de măsline.
În loc de carne folosiţi doar legume! Noi vă recomandăm ardei capia, cartofi dulci, morcovi, ceapă, ţelină, măsline şi mazăre.
Legumele se taie cubuleţe şi se lasă la marinat în zeamă de lămâie şi ulei de măsline timp de 12 ore. Puteţi adăuga şi oţet de mere. Ca mod de ornare este similar salatei de Boeuf clasice. Legumele se înglobează în maioneză şi se ornează. Această salată vă aduce vitamina A din cartoful dulce, vă oferă un conţinut scăzut de calorii şi vă poate revitaliza organismul graţie mulţimii de compuşi organici.
INGREDIENTE
- seminţe de floarea soarelui hidratate
- turmeric
- apă, sare
- lămâie, ulei de măsline
LEGUME PENTRU SALATĂ DE BOEUF VEGAN
- ardei capia
- cartofi dulci
- morcovi
- ceapă
- ţelină
- măsline
- mazăre
sursă: Aura Moşneag, specialistă Raw Vegan