Iată care sunt opțiunile.
1. Cămașa albă
Cămașa office albă, simplă, este ideală pentru petrecerile la birou. O poți purta cu un costum gri și pantofi grena sau cu pantaloni gri, ghete din piele maro și un sacou albastru. Se poate folosi și la un botez, împreună cu un costum bleumarin, pantofi maro și o cravată roșie.
2. Cămașa de ceremonie
Această cămașă este tot albă, însă arată diferit de modelul clasic. Are nasturi negri sau ascunși și manșeta creată special pentru butoni. Se poate purta la o nuntă sau la un alt eveniment formal, care are loc seara. Totuși, se potrivește doar pentru codul vestimentar Black Tie. Iar asta înseamnă că există o serie de reguli care trebuie urmate. În primul rând, nu trebuie să porți această cămașă cu cravată. Ai nevoie de un papion negru, de tip self-tie.
Sacoul trebuie să fie un smoking cu reverele, buzunarele și butonierele îmbrăcate în mătase neagră și ar fi bine să alegi un model cu un singur rând de nasturi. Pantalonii trebuie să aibă vipușcă, iar pantofii să fie model Oxford, simpli și lucioși. Toate aceste elemente vestimentare trebuie să fie de culoare neagră. Dacă vrei să ieși în evidență, poți purta și un smoking bleumarin sau să adaugi o batistă de buzunar albă.
3. Cămașa Oxford
Această cămașă este fabricată dintr-un bumbac cu aceeași denumire. Are țesătura rigidă și împletită, motiv pentru care se potrivește foarte bine la evenimentele casual. Poți alege una albastră, simplă sau cu nasturi la guler. Iar dacă ești slab, un model cu buzunar la piept te va avantaja. Poartă această cămașă împreună cu o pereche de blugi bleumarin, pantofi brogue maro și un sacou sport crem.
4. Cămașa florală
Cămășile florale sunt ideale pentru sezonul cald. Însă pot fi purtate și iarna, la petreceri sau ieșiri în oraș. Alege o culoare care să-ți pună în valoare tenul. Dacă este deschis la culoare, poartă cămăși pentru bărbați ieftine cu desene florale pe albastru sau verde.
Nuanțele de roșu și portocaliu sunt potrivite pentru tenul mai închis la culoare. Indiferent de model, încearcă să păstrezi restul elementelor vestimentare simple și în culori neutre. Poți purta, de exemplu, o pereche de pantaloni crem, pantofi bej și un sacou alb. În felul acesta, ținuta ta nu va fi încărcată.
5. Cămașa neagră
Cămașa neagră este de obicei evitată, deși poate fi purtată la o întâlnire de afaceri. Totuși, ca să nu ai un look banal, evită ținutele all-black. În schimb, asortează această cămașă cu un costum gri închis și pantofi negri. Dacă vrei ceva casual, poți purta pantaloni chino albi și teniși din piele negri.
6. Cămașa albastră
Cămașă albastră clasică este uni și are un design potrivit pentru ținutele formale, fiind perfectă pentru evenimentele business. O poți asorta cu un costum bej, cravată verde și pantofi Monk Strap sau Wingtips maro. Vrei altă opțiune? Alege un costum mov în carouri și niște loaferși bleumarin din piele întoarsă.
Pentru a fi sigur că ai ales cămașa potrivită, verifică dacă există un cod vestimentar la evenimentul unde participi. În felul acesta, vei afla care sunt regulile și cum să lași o impresie plăcută. În majoritatea cazurilor, vei avea nevoie de o cămașă albă sau de ceremonie.