"Te iubesc până la lună și înapoi", "Viața mea", "Băiatul meu" sunt doar câteva dintre apelativele pe care le folosește Mihaela atunci când vorbește despre flăcăul ei de aproape 16 ani, scrie click.ro.
Recent, tânărul a pus pe pagina lui de Instagram o fotografie în care a reușit să cuprindă 3 generații și în care apar, alături de el, bunica - Marilena Țiganu și mama - Mihaela Rădulescu. Îmbrăcat casual-elegant, cu jeanși, sacou și fular, Ayan avea la purtător și o privire de manechin, așa că moda ar fi un domeniu în care ar putea activa cu succes. Nu la asta îi stă însă capul, ci la școală, afaceri și la o sumedenie de sporturi.