Astrele spun că va da norocul peste patru nativi din zodiac și îi va ajuta să realizeze tot ce și-au propus. Dar, dintre toate zodiile, una dintre ele va avea mai mult noroc. Este vorba despre Taur, potrivit Click!.
Septembrie, o lună perfectă pentru zodia Taur
Așadar, cei născuți în zodia Taur vor fi foarte norocoși. Ne referim aici în special la zona financiară, pentru că le vor ieși toate exact așa cum și-au propus. Poate fi vorba despre schimbarea vechiului loc de muncă și orientarea spre un alt domeniu, mult mai ofertant din punct de vedere material.
Cei care sunt în căutarea unui job, vor realiza acum că așteptarea lor nu a fost în zadar, pentru că, în sfârșit, vor găsi ceea ce căutau de mult timp.
Cu șanse crescute la jocurile de noroc și loterie, nativii Taur se pot aștepta la câștiguri semnificative care le vor deschide uși către confort și plăceri. Norocul financiar vine la pachet cu o surpriză amoroasă remarcabilă, întrucât dragostea îi va găsi pe acești nativi într-un mod cu totul neașteptat.
O relație lungă se poate materializa, atunci când se așteaptă mai puțin, într-o căsătorie, în timp ce acei nativi singuri au șanse mari să își găsească marea dragoste a vieții lor.
Noroc va avea și Racul
La Raci survin schimbări pe plan personal. Vor avea o surpriză de proporții din partenerului/partenerei de viață și vor realiza cât sunt de norocoși că și-au găsit jumătatea. Urmează o perioadă foarte interesantă pentru nativii Rac, pentru că relația de cuplu va trece la nivelul următor.
Vin vești bune și cu privire la sănătate, căci vor reuși să scape ca prin urechile acului de o intervenție costisitoare și complicată.